Slanina italiana protejata la nivel european

    Lardo este o delicioasă slănină italiană obținută din grăsimea de pe spatele porcului, maturată la rece cu sare, usturoi, rozmarin și mirodenii. 

    Cele mai celebre sortimente sunt Lardo di Colonnata și Lardo di Arnad. Produsele se remarcă prin textura foarte fină, aproape cremoasă, și gustul intens aromat. Bucățile de slănină stau luni de zile în forme speciale din marmură sau căzi de lemn, acoperite cu straturi groase de sare și ierburi parfumate. La servire, se taie în felii extrem de subțiri (aproape transparente) pentru a se topi ușor în gură. Se mănâncă simplu, pe pâine caldă prăjită, alături de miere, nuci sau un pahar de vin roșu. 

    Sortimentul "Lardo di Colonnata" (IGP), este maturat în Alpii Apuani din Toscana, în bazine de marmură de Carrara. Lardo di Colonnata este un produs de tradițional din Italia, obținut din slănină de porc condimentată cu ierburi, usturoi și mirodenii. (cum ar fi scorțișoară sau foi de dafin). Timpul de maturare este intre 6 și 10-12 luni. Slanina are o culoare albă, uneori cu nuanțe roz, și textură foarte moale, cremoasă. Gust este delicat, aromat și sărat în mod echilibrat datorită mirodeniilor și contactului cu marmura. 

    Sortimentul "Lardo di Arnad" (DOP) este un produs în regiunea Valle d'Aosta. Se matureaza in recipiente tradiționale din lemn de castan sau stejar. La preparat se foloseste straturile superioare de slanita de pe spate ale porcilor (cu vârsta de cel puțin 9 luni). Straturile de slanina sunt alternate cu  amestecul de saramură din apă, sare, usturoi, rozmarin, salvie, frunză de dafin, nucșoară și ierburi de munte locale. Sunt lăsate la maturare într-un mediu răcoros timp de minimum trei luni. Textură este compactă, dar moale, albă sau ușor rozalie în interior si se topește ușor în gură. Gustul este dulce și delicat, infuzat cu o aromă balsamică distinctă din condimentele și ierburile de munte. Este feliat subțire și servit crud, adesea asociat cu pâine neagră de secară tradițională și o notă de miere locală.