Hreanul "Hajdusagi", Ungaria

Denumirea „Hajdusagi torma” DOP, se acorda radacinii plantei Armoracia rusticana (sin. A. lapathifolia) selectionate prin butasire in regiunea Hajdusag.

Partea consumabila a hreanului este radacina, sau rizomul, care se dezvolta, intr-un interval de 180 de zile de la plantare pana la recoltare, prin ingrosarea radacinilor pivotante utilizate in anul precedent pentru inmultire. Hreanul cultivat in regiunea Hajdusag are anumite caracteristici care il deosebesc net de alte varietati de hrean: frunze dese, de culoare verde inchis, bogate, care se rasucesc in treimea superioara, rizomul drept, cilindric, maro deschis la exterior si de culoarea osului la interior. Nu are niciodata gust de lemn, iar continutul relativ scazut de alil-izotiocianat ii confera savoarea picanta caracteristica, care, prin analogie cu ardeiul dulce „nobil”, este denumita „picanta-nobila”. Metoda de cultura uniforma, de plantare in straturi inalte, care s-a dezvoltat in regiunea de productie asigura hreanului de Hajdusag un aspect uniform pe piata. Metoda de plantare in straturi inalte, dezvoltata de-a lungul mai multor decenii, difera de metoda de plantare mecanizata, in panta, folosita in alte regiuni ale Europei, astfel incat hreanul de Hajdúság poate fi deosebit in mod clar si prin infatisarea sa de hreanul cultivat cu alte metode de plantare.

Solul umplut cu nutrimente este desfundat pana la o adancime de 50-60 cm, apoi in functie de structura acestuia, se fac straturi inalte, de 30-40 cm cu distanta intre ele de 90-100 cm, cu ajutorul unei rarite sau a unui plug special. Straturile sunt apoi tavalugite. Materialul saditor se planteaza in straturile astfel pregatite. Materialul saditor (butasii) este ales din radacinile pivotante din productia anului anterior si este reprezentat de segmente de radacina drepte, sanatoase, taiate la ambele capete, fara ramificatii, avand o lungime cuprinsa intre 25 si 30 cm si un diametru intre 5 si 10 mm. Butasii sunt recoltati toamna sau primavara, alesi cu grija, curatati, taiati dupa insemnarea extremitatii cu muguri, dupa care acestia sunt inradacinati in loturi continand intre 100 si 200 de bucati. Se sadeste din ultima decada a lunii martie pana la sfarsitul lunii mai. Sadirea se realizeaza manual: cu ajutorul unei instrument special de plantare butasii sunt asezați vertical, cu extremitatea cu muguri in sus, la o adancime de 3-4 cm. Zona astfel plantata este protejata de buruieni cu ierbicide. La 3-4 saptamani de la plantare — cand butasii s-au prins — se procedeaza la alegerea lastarilor. In acest moment se descopera din straturi pana la o adancime de 4-5 cm si se copilesc, pastrandu-se cel mai viguros din cele 1 pana la 5 lastare iesite. Astfel fiecare planta va avea „un singur cap”, iar partea subterana a lastarului va creste vertical spre butas, ceea ce este caracteristic regiunii. In restul perioadei de cultivare, plantatiile sunt ingrijite cu atentie si protejate de daunatori si boli. Calitatea si cantitatea corespunzatoare pot fi obtinute doar prin irigare, metoda de irigare — de la irigarea prin inundare, pana la metoda cea mai moderna de irigare picatura cu picatura — fiind lasata la libera alegere a producatorilor. Recoltarea incepe la mijlocul lunii octombrie si, in general, se termina inainte de sosirea inghetului. Se poate intampla ca, din diverse motive, hreanul sa nu fie recoltat toamna, dar acest lucru nu reprezinta o problema deoarece planta supravietuieste pe timp de iarna fara pierderea calitatii si fara a fi prinsa de inghet pana la recoltarea din primavara. Procesul de recoltare: dupa indepartarea frunzelor, se taie radacina pivotanta la 50-60 cm adancime de la coronamentul stratului inalt cu ajutorul unui tractor dotat cu un dispozitiv special in forma de U. Radacinile astfel dislocate se scot din pamant manual si se lasa cateva zile la uscat la soare. In cursul curatarii, se indeparteaza de pe hrean pamantul si alte impuritati, se taie frunzele si apoi se aduna radacinile care pot fi folosite pentru inmultire. La locul de preluare trebuie sa ajunga doar hreanul clasificat, cu cel mult 5 % pamant pe el. Clasificarea se face in functie de urmatoarele criterii de calitate: hreanul de categoria I este destinat exclusiv consumului in stare proaspata, hreanul din celelalte categorii slujind in principal drept materie prima pentru prelucrarea industriala.

Hreanul adus in bazinul carpatic de catre vechii maghiari si hreanul care se gasea deja acolo erau hibrizi ai varietatilor salbatice. Insemnari despre cultivarea sa se gasesc din secolul al XVII-lea, iar in regiunea Hajdusag poate sa fi ajuns la inceputul secolului al XIX-lea. In această regiune cultura hreanului a luat amploare la sfarsitul anilor 1800 si inceputul anilor 1900. Inainte de schimbarea secolului, hreanul se gasea ca planta perena in aproape toate gradinile de zarzavaturi din regiune. In secolul urmator, la inceputul anilor 1920, Szilagyi Gabor, care se ocupa de via Bagamer apartinand episcopiei Varad, a comandat din Austria hrean „gustos, nobil, l-a aclimatizat si l-a multiplicat timp de mai multi ani printr-o selectie atenta. Si satele din imprejurimi s-au lansat in cultura hreanului, iar zona actuala de cultura s-a creat in anii 1940-1950.