Elemente de traditionalitate la branza romaneasca

28.03.2017. Branza ca si produs traditional, trebuie sa fie obtinut din materii prime traditionale.

Produsul traditional trebuie sa prezinte o compozitie traditională, sau un mod de productie sau de prelucrare care sa reflecte un procedeu tehnologic de productie sau de prelucrare traditional, care se distinge in mod clar de alte produse similare apartinand aceleiasi categorii.

Elementele de traditionalitate la branza sunt: maturarea in saramaura la branza telemea; cas din lapte de oaie framanta, ambalat in burduf sau membrane naturale de porc la branza de burduf; cas din lapte de vaca, maturat si framantat la branza framantata; oparirea casului in saramura la cascavalul Dalia; urdirea zarului la urda; inchegarea laptelui de oaie cu cheag natural la casul proaspata sau fermentat; afumarea la rece prin arderea rumegusului de foioase la casul afumat din zona Brasov, etc.

Avantajele sunt multiple, atat pentru producatorii de branzeturi traditionale cat si pentru consumatori. In primul rând, comercializarea unui produs traditional atestat asigura garantia unui produs cu caracteristici clar definite, ceea ce reprezinta o valoare adaugata in fata consumatorului. Acesta poate oricand sa verifice in “Registrul national de atestare a produselor traditionale” daca produsul este oficial inregistrat, cine il produce si care sunt caracteristicile traditionale.

Consumatorii dispun astfel de informatii clare si succinte privind originea produselor, caracteristicile specifice ale produselor traditionale datorate zonelor geografice, provenienta si metodele traditionale de productie, istoricul, etc., ceea ce le da posibilitatea sa fie informati pentru a face cea mai buna alegere. Produsul traditional atestat este procesat respectand standardele sanitar veterinare, ceea ce asigura protectia consumatorilor impotriva practicilor abuzive.