Țara Lăpușului este o zonă etnografică situată în sudul județului Maramureș, în nord-vestul României, cunoscută pentru patrimoniul său cultural bogat.
Zona are un specific aparte, influențat de relația om-natură, de ocupațiile localnicilor și este marcată de peisaje pitorești la poalele Munților Lăpușului și Țibleș. Detine o colecție remarcabilă de biserici de lemn, case tradiționale și situri arheologice. Un element central al patrimoniului este biserica de lemn din Lapus (Adormirea Maicii Domnului) si care dateaza din 1697.
Capitala Țării Lăpușului este orașul Targu Lapus. Actualmente, marea parte din Țara Lăpușului, face parte din Județul Maramureș. Graiul vorbit in Țara Lăpușului este ardelenesc cu puternice influențe a graiului maramureșean. La toate acestea se adaugă un fapt istoric, respectiv documente ce atestă că o serie de localități lăpușene au fost întemeiate de nobili maramureșeni prin sec. al XIV-lea.
În zona etnografică botezată de culegătorii de folclor Ţara Lăpuşului, din judeţul Maramureş, gastronomia tradiţională cu influenţe din bucătăria ungurească s-a păstrat de sute de ani datorită respectului pe care ţăranii îl au pentru tradiţie. Profesoara de geografie Marioara Rozica Bott din oraşul Târgu Lăpuş susţine în cartea ''Vacanţă în ţara Lăpuşului' că gastronomia ocupă un loc important în viaţa localnicilor din această zonă mirifică a Maramureşului.
Proprietarii pensiunilor turistice şi agroturistice încearcă să introducă în meniuri mâncărurile tradiţionale pentru a le face cunoscute, dar şi pentru a le salva de la dispariţie, precum: mămăliga cu brânză de oi, clădită în pături succesive cu brânză şi felii mici de slănină prăjită; 'plăcinta creaţă' cu caş, cu brânză de burduf sau cu urdă; 'ratâta', adică omleta cu slănină prăjită, lângă care se pune neapărat ceapă bătută în ştergar; sarmalele pregătite cu carne de porc sau păsat, cunoscute sub numele de 'curechi'; fasolea frecată, asezonată cu ceapă, murături, gogoşari; ciorbele; afumătură sau cârnaţi, etc.
Ocupaţiile de bază ale lăpuşenilor sunt: agricultura, creşterea animalelor, lucrul la pădure, albinăritul, vânătoarea, olăritul, prelucrarea lemnului, încondeierea ouălor. Calendarul sărbătorilor este cel creştin dar şi calendarul "babelor". Ciclul sărbătorilor marchează spiritualitatea ţărănească bipolară, orientată spre transcendenţă şi spre vremelnicie. Zilele au semnificaţii precise, nopţile sunt pline de mister. Ţăranii cunosc credinţa strămoşească şi postesc, gândindu-se la soarta pruncilor. Fetele se mai duc la şezătoare şi-şi cheamă feciorii prin practici magice. Viaţa individului este un segment dintr-o existenţă cosmică. Lăpuşenilor le place să horească şi să joace. La sărbători îşi poartă costumele tradiţionale, foarte colorate, mai ales portul popular femeiesc, rămâne o lecţie de estetică.
La Mănăstirea Sfânta Ana Rohia din Țara Lăpușului, ctitorita de preotul Nicolae Gherman, se gaseste o biserică din piatră și cărămidă, o casă monahală, Casa de stejar, Casa stăreției, Casa cu paraclis (1976), în care se găsește și biblioteca organizată de scriitorul şi filosoful Nicolae Steinhardt, Casa Poetului, Altarul de vară, Poarta maramureșeană, Casa Albă şi Muzeul de icoane şi carte veche.Tot aici se află mormântul episcopului Iustinian Chira şi a monahului Nicolae Steinhardt (1912-1989).
Alexandru Perta-Cuza, meșter popular din Țara Lăpușului, este o legendă vie a Maramureșului Troițele sculptate cu harul și mâinile sale au ajuns pretutindeni în lume. Împletirea meșteșugului tradițional cu arta naivă face ca opera sa, să nu-și piardă din continuitate. Lucrările “cioplitoriului” Perța, sunt încărcate de sacralitate, atât prin simboluri cât și prin harul pe care acest om l-a căpătat de la divinitate.
Stoiceni, un catun cu vreo 250 de locuitori, este locul unde s-a născut şi a copilărit marele rapsod al Maramureşului, Grigore Leşe. Aflată la nr. 1, la intrarea în căturn, Grigore Leşe a refăcut gospodăria tradiţională, cu casă şi şură, ca reper etnografic al Ţării Lăpuşului. Aici are loc, în perioada verii, evenimentul cultural „Acasă la Grigore Leşe”. Casa e ridicată din lemn de stejar, lipită cu lut, cu fundaţie din piatră şi acoperită cu şindrilă de brad, cu târnaţ cu stâlpi pe margini şi cu pământ în loc de podele. Lângă ea se află şura, acoperită cu paie, care folosea la adăpostitul animalelor, perimetru în care aveau loc jocul şi masa din timpul evenimentelor din lumea satului lăpuşean.