Satul Trausnitz, model de dezvoltare rurala

Multe sate rurale din Bavaria se vor stinge în următoarele decenii, dacă nu vor începe să găsească soluții creative.

În Bavaria, capitala regională, München, se dezvoltă vertiginos. Potrivit cifrelor landului, 1,6 milioane de oameni vor locui în oraș până in 2028, față de 1,4 milioane în prezent, un aflux care va veni din satele din întreaga regiune. În Trausnitz, unde locuiesc aproape 1.000 de oameni, situat la 35 de kilometri de granița cu Cehia, statisticile oficiale prevăd că fiecare al cincilea locuitor va murii, sau se va muta până în 2028. Dar se pare ca exista o sansa sa nu se ajunga acolo, pentruca anul trecut, în sat s-au născut mai mulți copii decât in oricare alt an din ultimele două decenii. Între timp, un tânăr primar a lansat un plan ambițios care nu numai că urmărește să împiedice oamenii să plece, ci și să atragă noi veniți, oferind în același timp sprijin populației îmbătrânite a satului.

Martin Schwandner, primarul în vârstă de 33 de ani, a preluat mandatul în 2014, cand bugetul comunei a avut probleme profunde, dar cu toate acestea, și-a stabilit obiective ambițioase. A început să facă campanie pentru săteni de a creea o cooperativă si un magazin cu produse locale astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să conducă până în orașul vecin pentru un pachet de paste. Cooperativa este acum finanțată și construită de localnici. Primarul a mai propus construirea unei grădinițe pentru ca părinții să nu fie nevoiți să-și conducă zilnic copiii mici în orașul de alături. Au fost întocmite planuri pentru o „grădiniță” de 400.000 de euro, care se va concentra pe activități în aer liber și viața la rural. Străinii vin rar în această parte a Bavariei. Nu e de mirare, nu există decât dealuri înverzite împădurite, castele medievale și turbine eoliene recente, datorită tranziției energetice germane.

Schwandner a avut un oarecare succes în a atrage oamenii înapoi. Mai multe familii s-au întors acasă în ultimii ani, printre care Ivonne și Armin Kiener și cei trei copii ai lor care s-au mutat într-o fostă fermă aparținând părinților lui Armin. Trei generații trăiesc acum acolo. Maria Hampl are 82 de ani, dar are grijă de mai mulți bătrâni, vizitându-i zilnic și udându-le plantele. Asta pentruca, in comuna s-a înființat un program de voluntariat de cartier pentru îngrijirea bătrânilor. Participarea comunității este esențială pentru viitorul comunei si in acest scop se țin în mod regulat ședințe de primărie. De asemenea, a fost înființat un grup de Facebook Trausnitz, unde se postează în mod regulat actualizări despre construcția cooperativei și alte proiecte. Majoritatea adulților din sat sunt abonați la grup. Primarul stie că își asumă un risc cu investițiile, ca este posibil ca localitatea să aibă o grădiniță goală și un magazin sătesc cu pierderi, dar consideră că nu există alte opțiuni. „Unele comunități vor ajunge pe margine, dar numai cele care reacționează cel mai repede și cel mai bine au viitor.”, a spus Schwandner.


Cautare