
Diferențele dintre o piață tradițională sau târgul de animale din România și piețele sau oboarele din Europa de Vest sunt majore.

Acestea diferite derivă atât din legislația europeană strictă, cât și din specificul cultural și gradul de dezvoltare economică din mediul rural. Deși există reguli DSVSA, în multe piețe tradiționale din mediul rural, cum ar fi cele din zona precum Poiana Sibiului, Alba diverse comune, biosecuritatea este uneori precară. Mulți comercianți vând direct din remorci sau din portbagaj. Autoritățile intervin frecvent în piețele de animale din România, pentru nereguli legat de lipsa autorizațiilor.
În schimb, în Europa de Vest, centrele de comercializare sunt complete autorizate și funcționează mai degrabă ca niște centre logistice. Toate animalele au crotalii, microcipuri, iar trasabilitatea (de unde vine și unde merge animalul) este strict monitorizată digital. Dacă în România, accentul se pune masiv pe animalele de fermă sau de producție (porci, oi, capre, vaci, cai), iar animalele sunt adesea cumpărate directe de la creșterea particulară, uneori pentru sacrificarea sau reproducerea în gospodăriile proprii, în Europa de Vest, piețele de animale vii sunt reglementate exclusiv pentru fermele comerciale mari și autorizate. În piețele publice tradiționale din vest nu vei mai vedea porci sau găini vândute de particulari directe pe stradă, din cauza normelor sanitar-veterinare stricte.

Comerțul cu animale din România, are o componentă profundă socială și culturală. Negocierea „la sânge”, bătutul palmei și discuțiile ample fac parte din experiența târgului, care adesea sunt loc săptămânal. Tranzacțiuni, care au loc în Europa de Vest, sunt foarte tehnice, rapide și bazate pe contract standardizate. Cumpărarea se face frecvent prin intermediul licitațiilor electronice sau a cooperativelor agricole.
Dar totusi si România, standardele de bunăstare a animalelor (modul în care sunt transportate, spațiul alocat, stresul la care sunt supuse) sunt în continuare în continuare, dar uneori sunt deficitare comparative cu vestul Europei. Legislația europeană privind protecția animalelor în timpul transportului și al vânzării este strictă. Se aplică amenzi uriașe pentru nerespectarea spațiului, a ventilației sau pentru cruzime. Pentruca de 20 de ani suntem in Uniunea Europeana, cred ca a venit timpul ca fermierii, asociatiile profesionale de fermieri, cooperativele agricole si de marketing, Ministerul Agriculturii, sindicatele agricole, sa se ocupe mai mult in acest sector de vanzare a animalelor vii, ca sa avem si noi, acele oboare moderne de animale cum sunt in Europa de Vest.
Vezi mai mult: