Festivalul “Dac Fest” gazduit la Costesti


Timp de trei zile, judetul Hunedoara s-a aflat „sub semnul lupului”, o noua editie a Festivalului International „Dac Fest” fiind gazduita de platoul de la Costesti, aflat la un pas de Cetatile Dacice din Muntii Orastiei.

Pe tot parcursul week-endului, participantii la festival au putut asista la lupte de gladiatori, batalii intre daci si romani, au putut gusta produse gastronomice specifice bucatariei stramosilor nostri, au baut vin si s-au distrat pe acordurile concertelor sustinute de artisti populari cum ar fi Casandra Hausi Nicolae Pitis, „Pragul de Sus”, „Focul Viu”, „Dobreanca”, caluserii din Orastie si fluierasii din Gradistea de Munte.

Festivalul „DacFest” a debutat cu o paradă a costumelor militare antice si cu simularea unui conflict intre daci si romani. Actiunea s-a mutat apoi, pe platoul de la Costesti, principala poarta de intrare in complexul cetatilor dacice din Muntii Orastiei. Aici, organizatorii le-au pregatit participanţilor mai multe ateliere civile si militare, jocuri interactive pentru copii si o prezentare de echipament antic.

Pe tot parcursul festivalului, publicul format din sute de persoane a putut admira si cumpara obiecte felurite confectionate de mesteri populari autentici. In plus, de pe platoul de la Costesti participantii s-au delectat cu balmos, berbecuti la protap, dar si cu preparate din faina din malai, grau, miere sau branzeturi, toate specifice bucatariei dacice, si udate din belsug cu vin.

 

IMAGINI VIDEO >>

 


Cautare