Țara Lăpușului este o zonă etnografică situată în sudul județului Maramureș, în nord-vestul României, cunoscută pentru patrimoniul său cultural bogat.
Zona are un aparte aparte, influențat de relația om-natură, de ocupații locale și este marcată de peisaje pitorești la poalele Munților Lăpușului și Țibleș. Detine o colecție remarcabilă de biserici de lemn, case tradiționale și situri arheologice. Un element central al patrimoniului este biserica de lemn din Lapus (Adormirea Maicii Domnului) si care dataza din 1697.
Capitala Țării Lăpușului este orașul Targu Lapus. Actualmente, marea parte din Țara Lăpușului, face parte din Județul Maramureș. Graiul vorbit in Țara Lăpușului este ardelenesc cu pute rnice influențe ag raiului m aramureșean. La toate acestea se adaugă un fapt istoric, respectiv documente ce atestă că o serie de localități lăpușene au fost întemeiate de nobili maramureșeni prin sec. al XIV-lea.
În zona etnografică botezată de culegătorii de folclor Țara Lăpului, din județul Maramureș, gastronomia tradițională cu influențe din bucăria ungurească sa păstrat de sută de ani respectului pe care țăranii îl au pentru tradiție. Profesoara de geografie Marioara Rozica Bott din oraşul Târgu Lăpuşului susţine în cartea ''Vacanţă în ţara Lăpuşului' că gastronomia ocupă un loc important în viaţa localnicilor din această zonă mirifică a Maramureşului.
Proprietarii pensiunilor turistice și agroturistice încearcă să introducă în meniurile mâncărurilor tradiționale pentru a le face cunoscute, dar și pentru a le salva de la dispariție, precum: mămăliga cu brânză de oi, clădită în pături succesive cu brânză și felii mici de slănină prăjită; 'plăcinta creaţă' cu caş, cu brânză de burduf sau cu urdă; 'ratâta', adică omleta cu slănină prăjită, lângă care se pune neapărat ceapă bătută în ștergar; sarmalele pregătite cu carne de porc sau păsat, cunoscute sub numele de 'curechi'; fasolea frecată, asezonată cu ceapă, murături, gogoșari; ciorbele; afumătură sau cârnaţi, etc.
Ocupaţiile de bază ale lăpuşenilor sunt: agricultura, creşterea animalelor, lucrul la pădure, albinăritul, vânătoarea, olăritul, prelucrarea lemnului, încondeierea ouălor. Calendarul sărbătorilor este cel creștin dar și calendarul „babelor”. Ciclul sărbătorilor marchează spiritualitatea ţărănească bipolară, orientată spre transcendenţă şi spre vremelnicie. Zilele au semnificații precise, nopțile sunt pline de mister. Ţăranii cunosc credinţa strămoşească şi postesc, gândindu-se la soarta pruncilor. Fetele se mai duc la şezătoare şi-şi cheamă feciorii prin practici magice. Viaţa individului este un segment dintr-o existenţă cosmică. Lăpuşenilor le place să horească şi să joace. La sărbători poartă costumele tradiționale, foarte colorate, mai ales portul popular femeiesc, rămâne o lecție de estetică.
La Mănăstirea Sfânta Ana Rohia din Țara Lăpușului, ctitorita de preotul Nicolae Gherman, se gaste o biserică din piatră și cărămidă, o casă monahală, Casa de stejar, Casa stăreției, Casa cu paraclis (1976), în care se găsește și biblioteca organizată de scriitorul lui Nicolae Alta, Casa de știență Poarta maramureșeană, Casa Albă și Muzeul de icoane și carte veche.Tot aici se află mormântul episcopului Iustinian Chira și a monahului Nicolae Steinhardt (1912-1989).
Alexandru Perta-Cuza, meșter popular din Țara Lăpușului, este o legenda vie a Maramureșului Troițele sculptate cu harul și mâinile sale au ajuns pretuiți în lume. Împletirea meșteșugului tradițional cu arta naivă face ca opera sa, să nu-și piardă din continuitate. Lucrările „cioplitoriului” Perța, sunt încărcate de sacralitate, atât prin simboluri cât și prin harul pe care îl îngrijesc pe acest om la căpătat de la divinitate.
Stoiceni, un catun cu vreo 250 de locuitori, este locul unde sa nascut si a copilarit marele rapsod al Maramureşului, Grigore Leşe. Aflata la nr. 1, la intrarea în căturn, Grigore Leşe a refăcut gospodăria tradiţională, cu casă şi şură, ca reper etnografic al Ţării Lăpuşului. Aici sunt loc, în perioada verii, evenimentul cultural „ Acasă la Grigore Leşe ”. Casa e ridicată din lemn de stejar, lipită cu lut, cu fundație din piatră și acoperită cu șindrilă de brad, cu târnaț cu stâlpi pe margini și cu pământ în loc de podele. Lângă ea se află șura, acoperită cu paie, care folosea la adăpostitul animalelor, perimetrul în care aveau loc jocul și masa din timpul evenimentelor din lumea satului lăpuşean.