O ordonanta de urgenta din 2008 isi arata coltii in 2010

Doar persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale sau familile pot vinde in piete.

Taranii care nu sunt inregistrati la Registrul Comertului ca persoana fizica autorizata, intreprindere individuala sau familiala, nu-si mai pot vinde produsele agricole si alimentare in piete si targuri incepand de la jumatatea acestei luni, potrivit Ordonantei de Urgenta 44/2008.


"Efectul imediat al aplicarii ordonantei este acela ca, micul producator isi va vinde productia intermediarilor facilitand astfel profitul usor al acestora si saracirea taranului", a declarat Niculae Stefan, presedintele Federatiei Agrostar.

Cu cateva zile in urma Ministerul Agriculturii a reamintit producatorilor agricoli faptul ca orice activitate economica trebuie sa se desfasoare in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, cu modificarile ulterioare.

Astfel: Activitatea economica este definita in art.2 lit.a) ca – “activitatea agricola, industriala, comerciala, desfasurata pentru obtinerea unor bunuri sau servicii a caror valoare poate fi exprimata in bani si care sunt destinate vanzarii ori schimbului pe pietele organizate sau unor beneficiari determinati ori determinabili, in scopul obtinerii unui profit”.

Iar Art. 4 precizeaza ca persoanele fizice pot desfasura activitati economice, dupa cum urmeaza: individual si independent, ca persoane fizice autorizate; ca intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale; ca membri ai unei intreprinderi familiale”.

Asa aratau pietele taranesti in urma cu o suta de ani. (vezi imaginea de sus). Vom ajunge sa avem piete taranesti fara tarani.