Festivalul de carnati, slanina si sunca de la Samsud

Localitatea Șamșud, judetul Salaj, găzduiește a II-a ediție a unui festival-concurs în care au fost înscrise zeci de sortimente de slănină, cârnat, șuncă și alte specialități locale din carne de porc.

Pivnițele de lângă sat și-au deschis porțile, iar localnicii își așteaptă oaspeții cu masa plină. Slănină „boiată”, afumată, uscată, fiartă cu mirodenii, cârnat afumat și uscat, brânzeturi, pâine de casă, vin, pălincă și coniac de casă, toate aceste ingrediente alcătuiesc un peisaj perfect pentru cei care vor ca astăzi să scape de agitația de la oraș și să petreacă ceasuri. SLANĂFEST, ediția a II-a se organizeaza la Șamșud în 10 februarie 2024, unde participa producători, mici fermieri locali, la un târg al produselor tradiționale și la o competiție culinară tradițională.

Evenimentul este unul de promovare a valorilor și tradițiilor locale, dar și de încurajare a micilor producători, a meșteșugarilor și își propune stimularea înființării de Puncte Gastronomice Locale (P.G.L.), ca o altă formă de sustenabilitate a turismului din Țara Silvanei. Festivalul se desfășoara în zona pivnițelor din Șamșud unde ocupația principală a locuitorilor este cultivarea viței de vie, care reprezinta o importantă sursă de venit. Solul și așezarea favorabilă pentru această cultură, tradiția străveche și cultura vinului contribuie la renumele Șamșudului ca regiune vinicolă recunoscuta. La concursurile de vin din Sălaj și Ardeal vinul de Șamșud ocupă un loc prețios. Aici se cultivă mai multe soiuri de struguri, diferite fructe, dar in special prunele din care se fierbe renumita pălincă de Sălaj.


Cautare