Claca romaneasca

Claca este un obicei străvechi ce se mai practică, încă, în satele din Romania.

Claca presupune o gazdă binevoitoare, o muncă tradiţională realizată de femei sau bărbaţi din sat în comun şi o stare generală de petrecere. În Evul Mediu românesc, claca era munca gratuită pe care ţăranii iobagi erau obligaţi să o presteze în folosul proprietarului. Această clacă se mai numea şi boieresc sau robotă. Rămânând în mediul rural, claca a căpătat sensul de muncă voluntară, care se face de obicei între vecini, spontan şi gratuit, cu caracter de reciprocitate. Se face în general pentru muncile câmpului, pentru construcţii şi între femei, pentru treburile gospodăreşti, terminându-se de obicei printr-o petrecere, cu băuturi şi jocuri de societate.

Claca este asociată de multe ori cu şezătoarea, şi regional i se mai spune şi furcărie. Ardelenii îi mai zic şi habă sau habără, iar în Muntenia i se mai spune şi sideancă. Procurarea materialelor de construcţie, piatră şi lemn, făcutul vălătucilor, lipitul, ridicatul şi acoperitul caselor, aratul, prăşitul, seceratul, cositul şi depănuşatul pământului erau prilejuri când ”se chemau în clacă” propriu-zisă sătenii, cu precădere tineretul. Între aceste munci voluntare se numărau şi clăcile de tors, ce erau de mare ajutor pentru femeile singure, care trebuiau să le facă haine copiilor mulţi pe care-i aveau, căci, ca toţi copiii, aceştia îşi murdăreau şi îşi rupeau îmbrăcămintea în zbenguielile lor.

Claca era bună şi pentru femeile ai căror soţi trăiau, căci bărbaţilor şi feciorilor li se zdrenţuia îmbrăcămintea în muncile grele pe care le efectuau vara şi iarna; era bună şi pentru fetele mari, care nu puteau purta orice, şi chiar pentru bătrânii ale căror straie se învecheau şi se rupeau. Aşadar, claca era şi este bună pentru toţi. Se face, în continuare clacă pentru cosit şi adunatul fânului, mai ales în Apuseni. Mai este apoi claca „de seceriş”, pe Valea Mureşului, adică claca feciorilor (organizată de cel care lua claca în arendă, plătind feciorilor o sumă de bani, plătea muzicanţii, mâncarea şi băutura) şi claca nănaşilor (organizatorul îşi chema finii la lucrările ce trebuiau începute în scurt timp).

 


Cautare