Gradina pe verticala

Gradina pe verticala este o necesitate, in scopul de a maximiza spatiul,  cand castravetii, pepenii verzi, dovlecii, rosiile si struguri se cultiva pe spatii mici.

In asemenea spatii se construiesc spaliere de sprijin pentru diverse culturi. Pentru cresterea pe spalier sunt convenabile toate soiurile si hibrizii, de legume din varietatile urcatoare. Perioada optima si metoda de semanat sau plantare ramin aceleasi. Cultivarea pe spaliere va micsora riscul bolilor si va simplifica lupta contra lor, deoarece prin lucrarile de stropit se vor atinge mai usor suprafata dorsala a frunzelor. Mai mult decit atat, va fi mai usor de recoltat. Schema de semanat  sau de plantat depinde de tipul de spalier folosit. Se poate folosi spalier cu 3-4 sarme asezate vertical, spalier cu o sirma in virful stilpului, sprijin temporar, haragi, tarusi, suporti din plasa de sarma si altele.

Pentru a obtine recolte mari si posibilitati de a lucra mai usor, intre randuri trebuie sa fie o distanta mai mare. Dat fiind faptul ca noi utilizam planul vertical, pentru crestere este necesar de efectuat formarea tufei, care consta in ciupitul lastarilor. Gradina pe verticala utilizeaza mai bine apa daca folosim sistemul de udarea prin brazde. Culturile crescute pe spalier utilizeaza foarte bine ingrasaminte organice (balegar, compost) administrate suplimentar. Pentru imbunatatirea aerisirii sistemului radicular sunt necesar lucrari de afanare intre randuri. Utilizarea spalierei permite obtinerea de recolte mai mari cu pana la 200 %.

 

 


Cautare