Cultiva rosii organice in mulci

Cultivarea legumelor intr-un mulci biocompozit, obtinut prin transformarea unei culturi de protectie in timpul iernii. 

Iata o solutie care combina intelepciunea milenara cu modernitatea. Pe scurt, solutia se defineste asa: “Cultivarea legumelor intr-un mulci biocompozit, obtinut prin transformarea unei culturi de protectie in timpul iernii – de mazariche paroasa, cultura care produce o cantitate mare de biomasa - in mulci vegetal si prin depunerea peste acest mulci vegetal a unui film caruia noi i-am spus film bioactiv, pentru ca am introdus in el si o serie intreaga de microorganisme utile plantelor de cultura. Microorganismele au atat capacitatea de a degrada materia vegetala din mulci, cat si capacitatea de a fixa organic azotul si pentru a fi antagonisti pentru o serie de fitopatogeni.”  Mulciul este o forma de acoperire a solului, care poate fi realizata fie cu materiale plastice - la noi agricultorii sunt familiarizati cu realizarea mulciului din folie - fie pot sa rezulte din stropirea unor compozitii care formeaza film pe suprafata solului. Sau poate fi o serie intrega de alte soiuri de mulci, in cazul celor organici, care sunt obtinuti prin acoperirea solului cu diferite resturi organice, incepand de la hartie de ziar tocata, trecand prin scoarta de copac si finalizandu-se cu acest tip de mulci vegetal, care este realizat prin transformarea in fan, daca vreti, a unei culturi vegetale.

Diferenta fata de tehnologia clasica, cunoscuta din timpul dacilor si a romanilor, pentru ingrasaminte verzi, in care culturile verzi erau incorporate in sol, deci folosite pe post de ingrasamant verde, este faptul ca aceasta tehnologie este o tehnologie fara aratura, nu se practica o aratura. Cultura verde este convertita in mulci si mulciul este lasat pe suprafata solului. Si nu se mai aplica agrotehnici de genul aratului. Se lasa respectivul mulci, care arata ca un fan, si se transplanteaza rasadurile de rosii. Care este avantajul: avand solul acoperit se formeaza mai putine buruieni, eroziunea solului scade, se intensifica procesele microbiologie din sol, iar mulciul actioneaza ca un ingrasamant organic cu eliberare controlata. Toate elementele materialului vegetal sunt lent eliberate in sol, de unde sunt preluate de catre planta de cultura. Si mai este un aspect de reliefat. In urma acestui proces de descompunere se genereaza niste componente de perete celular vegetal care sunt receptionate de plante ca si cum ar fi un vaccin. Au acelasi rol pe care il are un vaccin nespecific la noi, la oameni. Dand rezistenta plantelor fata de bolile produse de fitopatogeni. In plus, procesele care au loc sub influenta substantelor din mulci intarzie imbatranirea plantelor si le fac mai productive.

 


Cautare