Un viitor disperat

9.01.2018. Cel mai mic lucru care poate fi spus este ca ne asteapta un viitor disperat, iar copiii nostri ar putea sa nu creada vreodata ca am avut mancare in surplus.

Si aceasta in principal din cauza unor lucruri cu totul ridicole. Intreaga productie a centralelor atomice din Statele Unite este echivalentul exact al curentului consumat de masinile de spalat. Literalmente nu pot fi de acord cu autostrada americana. Pentru mine e ca o inchisoare a nebuniei. Nici cu autostrazile din Canada, nici cu cele de aici. Oameni care conduc ca nebunii. Unde se duc? Si de ce merg asa de multi in directia aceea? Cu totii fug de ceva. Mi-ar placea sa-i intreb ce se afla in camioanele acelea care bat drumul. Este ceva complet inutil? Sau este ceva de folos acolo unde se duc? Si adesea am vazut camioane ducand aparent incarcaturi identice, mergand in directii opuse, descarcand pe ici, pe colo. Soferii imi spun ca transporta tampenii.

Trebuie sa abordam toate acestea simultan, inclusiv problema energiei. Lucrul acesta poate fi facut. Este posibil. Este posibil sa recuperam lucruri pierdute. Putem, la fel de bine, sa incercam s-o facem sau nu. Nu vom ajunge nicaieri daca nu facem nimic. Marea ispita, una la care universitarii sucomba fara gres, este sa strangem mai multe dovezi. Dar ne intrebam, mai avem nevoie de alte dovezi? Sau a venit vremea sa incatam sa mai strangem dovezi si sa intreprindem actiuni amelioratoare pornind de la cele pe care le avem deja.

In 1950 era vremea sa ne oprim din adunatul de dovezi si sa facem ceva ca sa schimbăm lucrurile. Numai ca tentatia este sa strângem cat mai multe dovezi. Prea multi oameni isi risipesc viata facand asta. Mai mult, pe masura ce strangem noi dovezi, constatam ca lucrurile sunt mai grave decat pareau initial.

Bill Mollison

Introducere in permacultura

 


Cautare